AIESEC în Timișoara, fondat în 1993, face parte din cea mai mare organizație mondială condusă de tineri, AIESEC, înființată după al Doilea Război Mondial. De-a lungul anilor, AIESEC în Timișoara s-a axat pe dezvoltarea leadershipului în rândul tinerilor din regiune. Ne dedicăm oferirii de oportunități pentru creșterea personală și profesională a studenților și a comunităților locale, facilitând tranziția de la educație la angajare. Scopul nostru este să construim o legătură între tineri și piața muncii, încurajându-i să devină lideri și agenți ai schimbării în societate. Prin proiectele și programele noastre, promovăm schimburile internaționale și înțelegerea interculturală, oferind oportunități de voluntariat în străinătate. În plus, facilităm schimburile interculturale în Timișoara prin primirea internaționalilor în proiectele locale.Website
Asociația BEST Timișoara
BEST Timisoara
BEST, Board of European Students of Technology, este o organizație apolitică, non-profit, aflată în permanentă dezvoltare. Încă din 1989, asigurăm modalități de a facilita comunicarea, cooperarea și schimbul de experiență între tinerii studenți europeni din mediul tehnic.\n\nÎn primăvara anului 1991, la inițiativa unui grup de studenți entuziaști și dornici de a aduce o schimbare atât în viața lor, cât și în viețile colegilor lor, a luat naștere grupul local BEST Timișoara.Website
Asociația Biomentorhub
BMH
Asociația Biomentorhub este o asociație neguvernamentală, nonprofit, fără caracter politic, independentă, cu următoarele obiective:\n\n– conectarea tinerilor elevi și studenți interesați să identifice programe de studii și să desfășoare activități de cercetare în domeniile bioștiințe și medicină cu mentori având experiență, specializați în aceste domenii.\n\n– sprijinirea specialiștilor români din diasporă cu experiență de cercetare în bioștiințe sau medicină, interesați să descopere oportunități profesionale și de colaborare în România, prin identificarea de mentori din mediul academic, guvernamental, industrie care îi pot îndruma în acest demers.\n\n– contribuirea la dezvoltarea cercetării științifice din România.\n\n– sprijinirea morală și materială a elevilor, studenților cu rezultate foarte bune în domeniile bioștiințe și medicină și a cercetătorilor care activează în domeniile bioștiinței și medicinei.\n\n– promovarea cercetării interdisciplinare în bioștiințe, medicină, inginerie și informatică.\n\nBiomentorhub este o inițiativă bazată pe voluntariat, realizată de un grup de tineri români, care cred în valoarea mentoratului și consideră că acesta poate avea un rol determinant în formarea profesională a tinerilor precum și în a-i sprijini să revină în România pe acei specialiști care studiază sau lucrează în diasporă.\n\nOferind sprijin actualelor și viitoarelor generații de cercetători și specialiști în aceste domenii, Biomentorhub va cataliza dezvoltarea cercetării în bioștiințe și medicină în România și nu numai. Promovând colaborarea și comunicarea între specialiști cu experiență și tineri creativi cu potențial, Biomentorhub va facilita proiecte inovatoare cu impact în aceste domenii.Website
Asociația CDPP - Centrul pentru Dezvoltare Personală și Profesională
Asociația CDPP
CDPP - Centrul pentru Dezvoltare Personală și Profesională are ca scop principal dezvoltarea continuă, personală, academică, culturală şi profesională a persoanelor de toate vârstele (elevilor, studenţilor, tinerilor, adulților etc.).\nMisiunea noastră este de a aduce o completare sistemului educațional formal abordând o perspectivă nouă, unică și diferită astfel încât să sprijinim dezvoltarea persoanelor, atât pe plan personal, cât și profesional, prin realizarea de sesiuni de formare, activități și programe non-formale.Website
Asociația Cluburilor de Dezbateri din Vest
ACDV
ACDV (Asociația Cluburilor de Dezbateri din Vest) este organizația responsabilă de coordonarea programului de dezbateri academice pentru liceeni și studenți din vestul țării, administrând 9 cluburi de dezbateri în Timișoara, Arad, Deva, Drobeta Turnu-Severin și Petroșani.\n\nPrin intermediul dezbaterilor academice, ne implicăm activ în dezvoltarea spiritului civic, a gândirii critice și a abilităților de comunicare a tinerilor.Website
Asociația de la 4
A4
Asociaţia de la 4 este organizaţia non-guvernamentală şi non-profit a studenţilor Facultăţii de Arhitectură din Timişoara. Cunoscută datorită conferinţelor, expoziţiilor, workshop-urilor, training-urilor, concursurilor şi activităţilor de destindere realizate pentru studenţii arhitecţi, A4 devine o entitate ce promovează o educaţie alternativă celei academice. Odată cu vechimea Asociaţiei creşte şi aria de influenţă a acţiunilor noastre, conturând în prezent proiecte care rezonează şi pentru cei din afara nişei.Website
Asociatia Identity.Education organizează evenimente educaționale la nivel regional și activități culturale și artistice care aduc mai aproape comunitatea LGBTQIA+, de comunitatea Timișoarei.Website
Asociația Inițiativa din Timișoara
Inițiativa
Asociatia Natura din Romania
NatRo
Asociația Noi Re-creăm
Noi Re-creăm
Noi Re-Creăm este o asociație activă în mediul cultural și educațional din Timișoara. A reușit să dezvolte în cei nouă ani de la înființare o activitate de management cultural orientată spre susținerea tinerilor creativi, a artiștilor, a scenei de dans contemporan și alternative, precum și concentrată pe abordarea unor teme specifice.\n\nAsociația a dezvoltat o comunitate locală de artizani și designerilor de obiect sub numele de Artisans Bazaar (evenimentele dedicate organizate de cinci ori pe an), dar și Timișoara Design Days(2018-2020, 3 ediții). În zona educațională, Noi Re-Creăm este unul dintre actorii locali care implementează proiecte de schimburi internaționale de tineri și de educație a adulților în cadrul programului Erasmus+ (2015-2023, cinci proiecte). Organizația a colaborat de-a lungul timpului cu autorități publice locale și naționale, dar și cu organisme europene pentru implementarea de proiecte. Membrii asociației au fost implicați în numeroase proiecte de anvergură precum pregătirea pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană, Timișoara Capitala Tineretului din România sau Festivalul JAZZx din Timișoara.
Asociația Studențească din cadrul Facultății de Științe ale Comunicării – Universitatea Politehnica Timișoara
Liga FSC
Asociația Studenților de la Facultatea de Științe ale Comunicării – Universitatea Politehnica Timișoara, cunoscută în mod obișnuit ca FSC League, este o organizație non-guvernamentală, non-profit și apolitică, fondată în anul 2017 de către studenții Facultății de Științe ale Comunicării, fiind astfel cea mai tânără asociație studențească din cadrul Universității Politehnica Timișoara.Activă în ceea ce privește relațiile cu alte organizații, FSC League este membră ANOSR și FITT, precum și membru fondator al COSPol.Sub motto-ul „Comunicare cu și pentru studenți”, FSC League reprezintă principala voce a studenților din cadrul Facultății de Științe ale Comunicării. Scopul principal al organizației este reprezentarea studenților la nivel universitar, local și național, susținându-i prin toate mijloacele disponibile.Misiunea Asociației este de a reprezenta studenții facultății prin apărarea intereselor și drepturilor acestora prin toate mijloacele disponibile, precum și prin încurajarea participării lor la diverse activități educaționale, sociale și culturale.Deși este o organizație tânără, FSC League a reușit de-a lungul anilor să implementeze proiecte de succes precum „Cafeneaua Comunicării”, „Charity Pub Quiz”, „Share a Smile”, „Secret Love Box” și „DOT Contest”. Aceste proiecte și-au atins obiectivele și au contribuit la dezvoltarea tinerilor, oferindu-le cunoștințe valoroase și experiențe semnificative.Website
Asociația Studenților la Psihologie și Sociologie din Timișoara
ASPST
Asociația Studenților la Psihologie și Sociologie din Timișoara, cunoscută sub acronimul ASPST, are ca scop dezvoltarea personală și profesională a studenților, precum și promovarea colaborării acestora în cadrul specializărilor socio-umane, la nivel local, național și internațional. ASPST este o organizație profesională a cărei activitate se bazează pe trei valori fundamentale: prietenie, profesionalism și responsabilitate.\n\nAsociația este structurată în cinci departamente: Departamentul de Resurse Umane, Departamentul de Relații Publice, Departamentul Financiar, Departamentul de Cercetare și Departamentul de Training. De asemenea, în cadrul asociației se desfășoară diverse proiecte coordonate de Project Manageri.\n\nPrintre proiectele derulate se numără Psyschool, care are ca obiectiv dezvoltarea și informarea elevilor și studenților prin organizarea de evenimente și deplasări în școli din mediul rural; PsycoSocial, proiect ce oferă studenților oportunitatea de a se cunoaște și de a socializa în afara mediului universitar, prin organizarea de petreceri tematice și alte evenimente sociale; precum și PsyForensic, unul dintre cele mai cunoscute proiecte ale asociației, destinat studenților interesați de o carieră în domeniul securității naționale și al psihologiei judiciare.
Asociatia Teatrul Experimental Senzorial
Teatrul Senzorial
Asociația Teatrul Experimental Senzorial (TES), cunoscută sub numele de Teatrul Senzorial, este o organizație de tineret unică în România, specializată exclusiv în utilizarea metodei inovatoare Teatru Senzorial Labirint (TSL). \n\nMisiunea lor este de a combate degradarea sănătății mintale în mediul urban și de a promova arta participativă, art-terapia, dezvoltarea personală prin artă, valorile voluntariatului artistic și metodele de învățare non-formală. Prin organizarea de evenimente culturale, TES se concentrează atât pe susținerea comunității, cât și pe dezvoltarea și promovarea metodei TSL. Teatrul Senzorial rămâne un pionier în promovarea artei ca mijloc de terapie și conexiune umană, oferind experiențe inovatoare și profund transformative pentru publicul său.\n\nÎn cei 10 ani de activitate, organizația a avut un impact considerabil: \n- peste 140 de reprezentații ale 15 producții diferite, atrăgând peste 9000 de spectatori; \n- organizarea a peste 100 de ateliere de creație artistică și dezvoltare personală, la care au participat peste 3000 de persoane; \n- implicarea în desfășurarea și organizarea a peste 25 de proiecte culturale; \n- participarea la peste 30 de festivaluri de muzică și teatru.Website
European Medical Students’ Association
EMSA-TM
European Medical Students’ Association Timișoara (EMSA Timișoara) este o organizație non-guvernamentală înființată în urmă cu opt ani cu scopul principal de a contribui la dezvoltarea profesională a studenților prin proiecte, evenimente și conferințe de natură medicală. Fiind membră a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), voluntarii au oportunitatea de a participa la diverse proiecte naționale prin care își pot dezvolta diverse abilități cum ar fi leadership-ul, public speaking, lucrul în echipă, atuuri care fac diferența în viitoarea carieră.\n\nDe asemenea, aflați sub umbrela EMSA Europe, voluntarii au ocazia de a-și explora orizonturile și să reprezinte studenții mediciniști la nivel european prin programe și schimburi de experiență internaționale.\n\nAvând voluntari atât de la secția de limba română, cât și engleză și franceză, EMSA Timișoara promovează egalitatea de șanse și diversitatea. Împreună cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), sprijină tinerii în evoluția lor din punct de vedere personal pentru a deveni noua generație ce va aduce un plus în societate. EMSA Timișoara este spațiul în care studenții Universității pot evolua pentru a deveni cea mai bună versiune a lor.
Institul Român pentru Dezvoltarea Tinerilor
IRDT
Institutul Român pentru Dezvoltarea Tinerilor (IRDT), înființat în 2014 la Timișoara, este o organizație activă, dedicată satisfacerii nevoilor și intereselor tinerilor. Cu o echipă tânără și dinamică, IRDT se concentrează pe încurajarea creșterii personale, culturale și profesionale continue a tinerilor.\n\nCa organizație de sprijin, IRDT joacă un rol important în împuternicirea organizațiilor locale de tineret prin organizarea de diverse cursuri de formare și ateliere pe teme precum managementul proiectelor, managementul organizațional și leadership. La nivel european, organizația este profund implicată în proiecte Erasmus+, inclusiv schimburi de tineri și cursuri de formare, lucrând îndeaproape cu tineri din comunitatea locală și nu numai.\nIRDT a implementat cu succes o varietate de activități menite să dezvolte competențe esențiale și să încurajeze incluziunea socială, participarea tinerilor, antreprenoriatul durabil, vorbitul în public, comunicarea și educația non-formală. \n\nPrin inițiativele sale, institutul continuă să fie o resursă valoroasă și un susținător al dezvoltării tinerilor, atât la nivel local, cât și la nivel european.
Liga Studenților Chimiști din Timișoara
L.S.C.T.
Liga Studenților Chimiști din Timișoara (LSCT) este o organizație studențească non-guvernamentală care reprezintă și sprijină studenții din domeniul chimiei din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Scopul principal al LSCT este de a oferi un mediu propice dezvoltării academice, profesionale și personale a studenților, facilitând accesul acestora la resurse, oportunități de networking și evenimente relevante pentru cariera lor.\n\nLSCT organizează o gamă variată de activități, inclusiv workshopuri, conferințe, traininguri și vizite în companii, menite să ajute studenții să-și dezvolte abilitățile tehnice și să-și lărgească cunoștințele în domeniul chimiei. De asemenea, liga încurajează implicarea activă a studenților în proiecte de voluntariat și inițiative care promovează inovarea și sustenabilitatea.\n\nPe lângă aspectele educaționale, LSCT oferă studenților oportunități de socializare și dezvoltare personală prin organizarea de evenimente recreative și activități de team building, menite să întărească coeziunea și colaborarea între membrii comunității.\n\nCa reprezentantă a studenților chimiști, LSCT este o punte de legătură între aceștia și cadrele didactice, asigurând o comunicare eficientă și susținând drepturile și interesele studenților. Astfel, LSCT contribuie activ la formarea unei comunități de viitori profesioniști în chimie, bine pregătiți și implicați în dezvoltarea societății.Website
Liga Studenților din Facultate de Inginerie Electrică și Energetică
LSFEE
LSFEE este o organizație nonprofit, cu caracter socioprofesional, autonomă, înființată în anul 2006, cu o activitate specific studențească, civică și sindicală, constituită în baza unei libere asocieri de către studenții din Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică din Timișoara. Creată pentru a apăra și promova drepturile și interesele studenților din facultate indiferent de sex, religie și naționalitate sau convingeri politice, prin toate mijloacele de care dispune.
Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare
Liga AC
Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații
LSFETc
În 1993, ideea unei organizații studențești care să reprezinte studenții Facultății de Electronică și Telecomunicații începe să prindă rădăcini, astfel, după 3 ani, la data de 25.03.1996, este înființată Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații (LSFETc).\n\nPe parcursul anilor, LSFETc a participat la înfiintarea Convenției Organizatiilor Studențești din Politehnică (COSPol) și la înfiintarea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), din 1999, fiind membru fundator al acestora. De asemenea, a aderat și la structuri precum Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT).\n\nDemersurile desfășurate de către LSFETc în reprezentarea și sprijinirea studenților au constat în acțiuni precum gestionarea proceselor de admiteri, realizarea unei legături mult mai strânse între studenți și Facultate și proiecte destinate lor, pentru a-i ajuta să își dezvolte abilitățile tehnice și pentru a-i lansa în carieră, precum Cercul de Electronică Aplicată, Lead To Succes, UPgrades, Networking and Electronics Workshops (NEW) și Masa Rotundă.\n\nÎn prezente LSFETc are 5 proiecte: Networking and Electronics Workshops (NEW), Masa Rotundă, Electronics Summer University(ESU), Fii Tu Fratele Mai Mare(FTFMM) și Exchange.Website
Liga Studenților din Facultatea de Mecanică din Timișoara
LSFMT
Liga Studenților din Facultatea de Mecanică din Timișoara (LSFMT), înființată în data de 19 Februarie 1990, are ca scop principal reprezentarea drepturilor și intereselor studenților, precum și păstrarea unei relații constante cu facultatea, profesorii, si tot ceea ce este legat de cadrul universitar. Ca și organizație studențească, LSFMT este atât membru fondator al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), al Convenției Organizațiilor Studențești din Politehnică (COSPol), dar și membru al Fundației Județene pentru Tineret Timișoara (FITT).
Liga Studenților Facultății de Management în Producție și Transporturi
Liga MPT
Liga Studenţilor Facultății de Management în Producție și Transporturi este o organizaţie studențească, non-guvernamentală, din cadrul UPT, care luptă pentru reprezentarea drepturilor și intereselor studenților din MPT. Permanent organizăm proiecte și activități pentru studenții din Timișoara.
Liga Studenților Farmaciști din Timișoara
LSFT
Liga Studenților Farmaciști din Timișoara este o organizație studențească formată în 2001, neguvernamentală, democrată, apolitică, independentă și non-profit, fiind asociație fondatoare a Federației Asociațiilor Studențești din România (FASFR), membră a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și a Fundației Județene pentru Tineret Timiș (FITT).\n\nLSFT are ca scop sprijinirea studenților din sfera farmaceutică din Timișoara, atât în ceea ce privește dezvoltarea lor profesională, cât și personală, prin oferirea posibilităților de implicare activă în organizație, crearea unui cadru de colaborare între studenții din sectorul farmaceutic și cei din întreg domeniul sănătății, conectarea cu celelalte centre universitare, generând,totodată, un liant între mediul academic, studenți și inserția pe piața muncii.\n\nSectorul de activitate al asociației cuprinde un public larg prin campaniile de informare și conștientizare pe care aceasta le implementează și promovează.\n
Organizația pentru Educație Nouă
OpEN
Organizația Studențească "Traian Lalescu"
OSTL
Organizația Studențească “Traian Lalescu” (OSTL) a fost înființată în anul 1990, purtând inițial numele de Sindicatul Liber Studențesc din Facultatea de Construcții Timișoara (SLSFC), în 2010 căpătând numele după care o știm și astăzi. \n\nActivitatea acestei organizații este axată încă de atunci pe reprezentarea studenților din Facultatea de Construcții din cadrul Universității Politehnică Timișoara. Aceasta este o organizație non-partizană și non-profit, care și-a propus încă de la origini, apărarea și promovarea drepturilor studenților prin orice mijloc.\n\nPrincipalele proiecte ale organizației sunt:\nBuilding Construct - un proiect destinat studenților de anul 1 care are ca scop construirea unei machete bazată pe tema ”Materiale inovatoare de construcții”.\nSăptămâna Bobocului - activități desfășurate în prima săptămână pentru a ajuta proaspeții studenți să se acomodeze cu viața de student.\nUPT Campus Explorer - o universitate de vară pentru elevii de clasa a 11-a, unde pot gusta din viața de student și pot vedea cum este Facultatea de Construcții.\nÎngeri pentru îngeri - un proiect caritabil din perioada Sărbătorilor.Website
Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara
OSB Timișoara
Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara (OSB Timișoara), fondată pe 3 mai 2001, își dedică activitatea reprezentării intereselor studenților români din Republica Moldova care studiază în Timișoara. În cei 23 de ani de implicare, OSB Timișoara a organizat numeroase proiecte culturale, educative și recreative, reușind să obțină recunoaștere națională și internațională. Printre proiectele remarcabile se numără Festivalul Cultural “Zilele Basarabiei”, care aduce cultura basarabeană în atenția publicului român, “Descoperă Timișoara”, destinat studenților basarabeni din primul an, și excursia anuală “Plecare la Alba Iulia”, care comemorează Unirea Basarabiei cu România din 1918. De asemenea, “CineMoldova” – Festival de Film Basarabean, promovează cultura basarabeană prin intermediul cinematografiei, iar Luna Sportivă încurajează un stil de viață sănătos prin activități, precum fotbal, baschet și volei. OSB Timișoara joacă un rol activ în viața socio-culturală a orașului, fiind membră a Fundației Județene de Tineret Timiș (FITT), a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), a Convenției Organizațiilor Studențești din “Politehnica” (COSPol) și a Federației Tinerilor Basarabeni (FTB). Organizația își propune prin activitatea sa continuă, să educe tinerii în spiritul unității culturale, democratice și pro-europene, păstrându-le totodată identitatea națională prin valorile culturale și tradiționale.Website
Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT)
OSUT
Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara (OSUT) este singura organizaţie reprezentativă la nivelul Universităţii de Vest din Timişoara, cu o experienţă de peste 34 de ani, fapt ce o face un punct de reper pentru toate asociațiile studenţeşti din România.Website
The European Law Students Association
ELSA
Asociația Iubesc Timișoara
Iubesc Timișoara
Asociația Hoinart
TPTM
Organizația este o entitate culturală de tineret dedicată educației non-formale, promovării tradițiilor și conectării comunității prin arta teatrală. Prin proiectele sale, își propune să creeze un spațiu în care tinerii să descopere și să experimenteze noi forme de expresie artistică, valorificând în același timp patrimoniul cultural. Mizând pe puterea teatrului ca instrument educațional și social, organizația dezvoltă inițiative menite să inspire, să educe și să aducă oamenii împreună.Website